Un program de antrenament construit să te ajute să progresezi,
săptămână după săptămână

Nu un PDF.
Nu un plan aruncat dintr-o bucată.
Ci un program de 14 săptămâni, explicat clar și construit progresiv.

Vezi dacă programul e potrivit pentru tine

Durează 2–3 minute. Fără obligații.

Știi să alergi. Doar că nu știi mereu ce să faci.

Ai alergări bune. Ai alergări proaste.
Uneori tragi prea tare. Alteori prea încet.
Și de multe ori nu știi dacă săptămâna aia chiar te duce unde trebuie.

Programul ăsta există ca să nu mai ghicești.

Ce primești, de fapt

🎯

Program adaptat

Obiectivului tău, experienței tale, timpului pe care îl ai disponibil.

📋

Antrenamente explicate

Nu doar listate. Înțelegi de ce faci ce faci.

💬

Ghidaj săptămânal

Context și explicații pentru săptămâna respectivă, ca să știi pe ce să te concentrezi.

📚

Articole din experiență reală

Sfaturi despre nutriție, hidratare și greșeli pe care le-am făcut eu în timp. Fără teorii, fără rețete universale.

Programul e construit din ce am învățat în timp, alergând, testând și ajustând.
Clar, simplu, aplicabil.

MB

Program construit din ani de alergare și testare reală

Programul a fost testat și ajustat în timp, pe baza antrenamentelor și reacțiilor reale, nu doar pe teorie.

Nu promite minuni. Promite ordine.

Experiență ca pacer în mai multe ediții de maraton

Cum începi

1

Răspunzi la câteva întrebări simple

Obiectiv, experiență, zile disponibile. Nimic complicat.

2

Vezi structura și modul de lucru al programului

Înțelegi cum e construit și ce te așteaptă.

3

Activezi accesul complet

Un singur click și tot conținutul devine disponibil.

4

Urmezi programul, săptămână de săptămână

Fără să te pierzi. Fără să ghicești. Fără să improvizezi.

Nu trebuie să decizi tot de la început. Doar să începi.

Dacă vrei un program care chiar
te ține în ritm

Vezi dacă acest program e pentru tine

✓ Adaptat obiectivului tău

✓ Program structurat pe 14 săptămâni

✓ Conținut explicat, nu aruncat